Un contract semnat inseamna mai mult timp liber pentru mine

Sunt fericita. Am reusit sa semnez un contract cu o firma care ofera servii salarizare. Am scapat de un mare stres de pe cap, din cauza caruia nu puteam sa imi fac treaba asa cum ar fi trebuit. Astazi m-am dus la prima intalnire cu ei si tot astazi am si semnat contractul de colaborare pentru ca oamenii sunt foarte seriosi si mi-au explicat exact cu se ocupa. Ma stresam prea mult cu departamentul de HR plus ca acum economisesc mult mai multi bani, ca sa nu mai vorbesc de timp. Acum pot face altceva care sa fie facut cu drag si spor si care sa produca banii de care am nevoie pentru a plati facura firmei nou-contractate.

Inainte, in loc sa imi vad de treburile mele, toate hartogariile trebuia sa le refac eu, iar weekendurile mele erau ocupate intotdeauna.

Acum, pentru ca tot a venit primavara, imediat dupa predarea hartiilor catre compania contractata, in primul weekend liber ma duc in parc sa ma plimb cu bicicleta. De foarte mult timp n-am mai avut parte de o plimbare senina cu bicicleta prin parc, fara griji si fara stres. Bicicleta sta acum prafuita intr-un dulap din casa si abia astept s-o fac o plimbare. Cred ca si ea va fi surprinsa :))

Nimic nu se compara cu libertatea pe care ti-o ofera natura. E asa de minunat sa te plimbi pe carari umede prin padure si sa mirosi cetina de brad care a acoperit pamantul. E asa minunat sa vezi din cand in cand o albastrea care practic straluceste in mijlocul unei parti care este verde. E asa de minunat sa vezi cum ciuperci colorate isi fac casa langa sau chiar pe un copac. Primavara toata natura renaste, primavara floricelele incep sa prinda viata si sa te anunte ca un nou inceput este la picioarele tale si trebuie sa profiti de el sa il cresti spre un viitor luminat.

Facultatea de Litere e supra-populată

Una alta această săptămână – care pentru lucioţi se-ncheie joia, adică mâine, slavă domnului!- n-a fost grozavă. N-a fost deloc.

Nu ştiu cine a fost ingeniosul nătărău care-a mutat Facultatea de limbi străine pe strada eprubetă, unde-şi petreceau în urmă cu zeci de ani timpul câteva maici parasexuale.

Mi-ar plăcea Pitar Moş dac-aş fi cuţitar şi-aş vrea să aştept bagaboantele să le fur genţile când ies de la şcoală. Sau dac-aş fi haiduc urban să mă ascund într-o clădire de care nu ştie nimeni, la poala catedrei de limbi slave ca la poala preafericitei Filofteia, când mă urmăreşte potera. Aş renunţa la specializarea a doua ca să nu mă mai duc pe Pitar. Aşa cum aş fi renunţat la Comparată ca să nu mai fiu nevoit să mai urc până la etajul trei. Înţeleg că e frumos câteodată să participi cu cei câţiva colegi de generaţie la Marea Îmbrânceală din jurul liftului, dar cred totuşi că Universitatea e supra-populată. Să ne mai dea locuri la Matematică unde sunt coridoarele pustii!

Sau să scrie pe frontispiciul facultăţii, ca să-i sperie pe curioşi: nu intri decât dacă l-ai citit pe George Boole. Toţi or să creadă că e un moldovean minor cu un nume nefericit şi-or să zică: hai să mergem că ăştia nu-l fac pă Eminescu. Şi gata, am rezolvat problema. Să mai stea şi pe-afară!

Despre profesorii care nu citesc eseurile (şi cum sarcina unui profesor nu e să pună note)

Nu ştiu decât rareori ce se-ntâmplă cu lucrările mele după ce le predau. Poate că cineva le foloseşte ca să aibă pe ce să ţină ibricul de cafea în catedre. Le predau şi peste câteva săptămâni sau zile primesc o notă. Tot ce ştiu e că e nota de la eseu. Pe unele le scriu, recunosc, doar ca să scap mai repede de o datorie. Se-ntâmplă totuşi ca pentru unele dintre ele să mă omor (fără să mor, de fapt) zile-ntregi, să citesc, să caut cărţi, să bibilesc câteva zeci de note de subsol, să regândesc idei şi să rescriu paragrafe. Şi vreau să ştiu, domnule profesor, pentru ce primesc notele pe care le primesc. Fie că e vorba de un zece sau de un cinci. Pentru că examinarea e mai mult decât efortul pixului de a marca un număr într-o căsuţă. Şi-apoi dacă nu se citesc de ce se mai cer?

Ştiu că sunt studenţi la litere care nu fac în eseuri decât să compileze prefeţe şi câteva studii critice şi că sunt din alţii care nu compilează nimic, dar nu fac în schimb decât să bată personalizat câmpii. Dar asta e, sunt studenţi la Litere şi scriu pentru o notă pentru că aşa li se cere. Mulţi dintre ei ar primi şi critici şi laude cu mare plăcere. Mulţi dintre ei, chiar şi cei din anul trei, încă le-aşteaptă.

Dacă eseurile nu se citesc, atunci ce-ar mai putea să ceară cineva în cazul lucrării finale? Pentru că tot eseuri sunt şi licenţele.

Cine n-are clasici, să stea liniştit

Că n-au unde pleca. Au plecat o dată demult (nici acuma nu ştim unde) dar şi-au lăsat în urmă partiturile. Ca atunci când un coleg de cameră dezordonat se mută şi uită să-şi ia ţoalele şi ochelarii de soare. Unii, mai naivi, ca Vergiliu au vrut să-şi lase-n casă doar prosoapele, dar nişte prieteni care au ştiu cât de important e să nu respecţi dorinţele scriitorilor le-au păstrat şi gecile de iarnă. Eneida e paltonul lui Vergiliu, foarte important. Nu porţi paltoane oricând, în nici un caz vara. Dar va trebui să le porţi candva, dacă vrei să nu-ngheţi în literatură. Aşa că cine n-are clasici, să stea liniştit. Poţi să-l citeşti pe Balzac oricând şi ar fi mai bine să-l citeşti mai târziu. Ambiţia prostească de a parcurge cărţile mari cât mai devreme în viaţă nu face decât să te facă mai citit. Mai citit n-a însemnat niciodată mai inteligent, nici mai profund, nici mai deştept. În nici un caz mai bătătorit cu esenţialităţi. Mai deştept eşti atunci când ştii ce citeşti şi deobicei, până-n douăzeci de ani nu faci decât să-nveţi să citeşti. Poţi, la o adică, să-nveţi să citeşti şi parcurgând cărţi mai proaste. Nimeni n-a-nceput cu Dante. Dante nu e, dealtfel un bun început. E, în schimb, un sfârşit perfect. Sau o constantă.

Şi nu văd de ce-ar fi citirea clasicilor, sau a romanelor mari – sau, vai, a marilor opere – un motiv de laudă. Dacă l-ai citit pe Shakespeare şi l-ai înţeles atunci nu mai are rost să te lauzi. Fie te retragi (şi laşi cititorii să-şi bată capul) fie – mai nobil – să te-apuci să le-explici altora cum e cu ce-a scris unul sau altul. Dar, în general, să citeşti o carte nu e o mare împlinire. Să scrii una e dat dracului.