Thursday, December 12, 2013

Facultatea de Litere e supra-populată

Una alta această săptămână – care pentru lucioţi se-ncheie joia, adică mâine, slavă domnului!- n-a fost grozavă. N-a fost deloc.

Nu ştiu cine a fost ingeniosul nătărău care-a mutat Facultatea de limbi străine pe strada eprubetă, unde-şi petreceau în urmă cu zeci de ani timpul câteva maici parasexuale.

Mi-ar plăcea Pitar Moş dac-aş fi cuţitar şi-aş vrea să aştept bagaboantele să le fur genţile când ies de la şcoală. Sau dac-aş fi haiduc urban să mă ascund într-o clădire de care nu ştie nimeni, la poala catedrei de limbi slave ca la poala preafericitei Filofteia, când mă urmăreşte potera. Aş renunţa la specializarea a doua ca să nu mă mai duc pe Pitar. Aşa cum aş fi renunţat la Comparată ca să nu mai fiu nevoit să mai urc până la etajul trei. Înţeleg că e frumos câteodată să participi cu cei câţiva colegi de generaţie la Marea Îmbrânceală din jurul liftului, dar cred totuşi că Universitatea e supra-populată. Să ne mai dea locuri la Matematică unde sunt coridoarele pustii!

Sau să scrie pe frontispiciul facultăţii, ca să-i sperie pe curioşi: nu intri decât dacă l-ai citit pe George Boole. Toţi or să creadă că e un moldovean minor cu un nume nefericit şi-or să zică: hai să mergem că ăştia nu-l fac pă Eminescu. Şi gata, am rezolvat problema. Să mai stea şi pe-afară!

Wednesday, November 20, 2013

Despre profesorii care nu citesc eseurile (şi cum sarcina unui profesor nu e să pună note)

Nu ştiu decât rareori ce se-ntâmplă cu lucrările mele după ce le predau. Poate că cineva le foloseşte ca să aibă pe ce să ţină ibricul de cafea în catedre. Le predau şi peste câteva săptămâni sau zile primesc o notă. Tot ce ştiu e că e nota de la eseu. Pe unele le scriu, recunosc, doar ca să scap mai repede de o datorie. Se-ntâmplă totuşi ca pentru unele dintre ele să mă omor (fără să mor, de fapt) zile-ntregi, să citesc, să caut cărţi, să bibilesc câteva zeci de note de subsol, să regândesc idei şi să rescriu paragrafe. Şi vreau să ştiu, domnule profesor, pentru ce primesc notele pe care le primesc. Fie că e vorba de un zece sau de un cinci. Pentru că examinarea e mai mult decât efortul pixului de a marca un număr într-o căsuţă. Şi-apoi dacă nu se citesc de ce se mai cer?

Ştiu că sunt studenţi la litere care nu fac în eseuri decât să compileze prefeţe şi câteva studii critice şi că sunt din alţii care nu compilează nimic, dar nu fac în schimb decât să bată personalizat câmpii. Dar asta e, sunt studenţi la Litere şi scriu pentru o notă pentru că aşa li se cere. Mulţi dintre ei ar primi şi critici şi laude cu mare plăcere. Mulţi dintre ei, chiar şi cei din anul trei, încă le-aşteaptă.

Dacă eseurile nu se citesc, atunci ce-ar mai putea să ceară cineva în cazul lucrării finale? Pentru că tot eseuri sunt şi licenţele.

Wednesday, October 9, 2013

Cine n-are clasici, să stea liniştit

Că n-au unde pleca. Au plecat o dată demult (nici acuma nu ştim unde) dar şi-au lăsat în urmă partiturile. Ca atunci când un coleg de cameră dezordonat se mută şi uită să-şi ia ţoalele şi ochelarii de soare. Unii, mai naivi, ca Vergiliu au vrut să-şi lase-n casă doar prosoapele, dar nişte prieteni care au ştiu cât de important e să nu respecţi dorinţele scriitorilor le-au păstrat şi gecile de iarnă. Eneida e paltonul lui Vergiliu, foarte important. Nu porţi paltoane oricând, în nici un caz vara. Dar va trebui să le porţi candva, dacă vrei să nu-ngheţi în literatură. Aşa că cine n-are clasici, să stea liniştit. Poţi să-l citeşti pe Balzac oricând şi ar fi mai bine să-l citeşti mai târziu. Ambiţia prostească de a parcurge cărţile mari cât mai devreme în viaţă nu face decât să te facă mai citit. Mai citit n-a însemnat niciodată mai inteligent, nici mai profund, nici mai deştept. În nici un caz mai bătătorit cu esenţialităţi. Mai deştept eşti atunci când ştii ce citeşti şi deobicei, până-n douăzeci de ani nu faci decât să-nveţi să citeşti. Poţi, la o adică, să-nveţi să citeşti şi parcurgând cărţi mai proaste. Nimeni n-a-nceput cu Dante. Dante nu e, dealtfel un bun început. E, în schimb, un sfârşit perfect. Sau o constantă.

Şi nu văd de ce-ar fi citirea clasicilor, sau a romanelor mari – sau, vai, a marilor opere – un motiv de laudă. Dacă l-ai citit pe Shakespeare şi l-ai înţeles atunci nu mai are rost să te lauzi. Fie te retragi (şi laşi cititorii să-şi bată capul) fie – mai nobil – să te-apuci să le-explici altora cum e cu ce-a scris unul sau altul. Dar, în general, să citeşti o carte nu e o mare împlinire. Să scrii una e dat dracului.