Wednesday, October 9, 2013

Cine n-are clasici, să stea liniştit

Că n-au unde pleca. Au plecat o dată demult (nici acuma nu ştim unde) dar şi-au lăsat în urmă partiturile. Ca atunci când un coleg de cameră dezordonat se mută şi uită să-şi ia ţoalele şi ochelarii de soare. Unii, mai naivi, ca Vergiliu au vrut să-şi lase-n casă doar prosoapele, dar nişte prieteni care au ştiu cât de important e să nu respecţi dorinţele scriitorilor le-au păstrat şi gecile de iarnă. Eneida e paltonul lui Vergiliu, foarte important. Nu porţi paltoane oricând, în nici un caz vara. Dar va trebui să le porţi candva, dacă vrei să nu-ngheţi în literatură. Aşa că cine n-are clasici, să stea liniştit. Poţi să-l citeşti pe Balzac oricând şi ar fi mai bine să-l citeşti mai târziu. Ambiţia prostească de a parcurge cărţile mari cât mai devreme în viaţă nu face decât să te facă mai citit. Mai citit n-a însemnat niciodată mai inteligent, nici mai profund, nici mai deştept. În nici un caz mai bătătorit cu esenţialităţi. Mai deştept eşti atunci când ştii ce citeşti şi deobicei, până-n douăzeci de ani nu faci decât să-nveţi să citeşti. Poţi, la o adică, să-nveţi să citeşti şi parcurgând cărţi mai proaste. Nimeni n-a-nceput cu Dante. Dante nu e, dealtfel un bun început. E, în schimb, un sfârşit perfect. Sau o constantă.

Şi nu văd de ce-ar fi citirea clasicilor, sau a romanelor mari – sau, vai, a marilor opere – un motiv de laudă. Dacă l-ai citit pe Shakespeare şi l-ai înţeles atunci nu mai are rost să te lauzi. Fie te retragi (şi laşi cititorii să-şi bată capul) fie – mai nobil – să te-apuci să le-explici altora cum e cu ce-a scris unul sau altul. Dar, în general, să citeşti o carte nu e o mare împlinire. Să scrii una e dat dracului.