Wednesday, November 20, 2013

Despre profesorii care nu citesc eseurile (şi cum sarcina unui profesor nu e să pună note)

Nu ştiu decât rareori ce se-ntâmplă cu lucrările mele după ce le predau. Poate că cineva le foloseşte ca să aibă pe ce să ţină ibricul de cafea în catedre. Le predau şi peste câteva săptămâni sau zile primesc o notă. Tot ce ştiu e că e nota de la eseu. Pe unele le scriu, recunosc, doar ca să scap mai repede de o datorie. Se-ntâmplă totuşi ca pentru unele dintre ele să mă omor (fără să mor, de fapt) zile-ntregi, să citesc, să caut cărţi, să bibilesc câteva zeci de note de subsol, să regândesc idei şi să rescriu paragrafe. Şi vreau să ştiu, domnule profesor, pentru ce primesc notele pe care le primesc. Fie că e vorba de un zece sau de un cinci. Pentru că examinarea e mai mult decât efortul pixului de a marca un număr într-o căsuţă. Şi-apoi dacă nu se citesc de ce se mai cer?

Ştiu că sunt studenţi la litere care nu fac în eseuri decât să compileze prefeţe şi câteva studii critice şi că sunt din alţii care nu compilează nimic, dar nu fac în schimb decât să bată personalizat câmpii. Dar asta e, sunt studenţi la Litere şi scriu pentru o notă pentru că aşa li se cere. Mulţi dintre ei ar primi şi critici şi laude cu mare plăcere. Mulţi dintre ei, chiar şi cei din anul trei, încă le-aşteaptă.

Dacă eseurile nu se citesc, atunci ce-ar mai putea să ceară cineva în cazul lucrării finale? Pentru că tot eseuri sunt şi licenţele.